“Polii Rezistentei”
Pastram si in aceasta seara acelasi paralelism prezentat ieri pe la aceeasi ora, doar ca de data asta va prinde conotatii ceva mai structurate in ceea ce priveste politica, iar in latura vulcanului interior voi lasa valurile sa rasfete mintea si gesturile fiecarui gram de sange din propriul corp. Numitorul comun al acestui text este “Chemarea Sangelui” iar fraza terminala a acestei curse probabil va explica si de ce.
A aparut in prima linie in urma cu aproximativ un an ca un individ onest, curat si bine ingrijit ca imagine, o noua generatie , spuneam eu atunci, care va duce pe umerii lui lupta cu propria-i curte pentru a demonstra ca intradevar politica este, asa cum prevestea Weber cu aproape 100 de ani in urma, o meserie, o chemare inainte de toate, transpusa intr-un ideal echivalent cu datoria fata de marea de oameni ce cauta securitatea propriului individ intr-o multime tot mai periculoasa. S-a creionat ca un lider purtator al drapelului bunuli simt, poate e adevarat ca sociologic atestat nu a fost cel mai bine ales mesaj ca reprezentativitate, dar drapelul pana la final a creat imaginea politicianului corect, de sine statator si lipsit de orice inhibitie in fata unei terte forte, oricare ar fi ea, pastrandu-le pe cele doua esentiale in ceea ce numim noi viata politica : puterea individului de drept, dublata de legitimitatea data in acest moment de aproape 2 milioane de voturi asumate. Intr-o majoritate covarsitoare generatiile tinere adoptand modelul sau, l-au transformat inevitabil in reprezentantul noii clase politice, noul val sau o posibila noua generatie de indivizi ce vor insuma toate cele scrise mai sus ca pe o datorie, nicidecum precum o favoare.
Nu e un elogiu, ci mai degraba o constatare, pentru ca mai apoi acelasi lider, s-a trezit in fata inimaginabilului cu tot ceea ce a insemnat pana in punctul de rascruce a depasirii turului I, punctul in care cele doua maini ale statuii zeilor aflati pe uriasul munte, se unesc. Precum degetele unei singure maini pregatite sa apere democratia, evident fiecare in propria-i viziune si cu propriile conceptii, dar pregatite sa loveasca in orice forma si cu orice sacrificiu de sange sau imagine, tiarnia amenintatoare. Dreapta a intins mana pentru ca Stanga sa zambeasca in fata unui liant de neconceput in viziunea despotului luminat, Un nou Ferdinand. Cand propria-ti carte de capatai pentru care aceeasi piata a Victoriei a fost ciuruita in urma cu 20 de ani, cand fiecare fraza ce deseneaza anticul concept Al democratie, este amenintat cu schimbarea dupa bunul plac, cand traiesti constant sub teroarea prevestita de Orwell in celebrul roman 1984, cei doi pumni ideologici trebuie sa loveasca, si cum altfel decat impreunati. “Monstruoasa Coalitie” au strigat pe toate cele 4 guri ale balaurului, dar pretul platit pentru o subtila forma de comunist luminat era nesemnificativ comparabil cu disparitia completa exact a acelei “Securitati personale” a fiecarui individ, concept in jurul caruia s-a construit democratia moderna. Polii rezistentei dure.
Despre aceleasi diferente de trairi si senzatii pot trece si in beciul ascuns si pazit mai sacru decat Sfantul Graal, dar voi vorbi despre puterea de a striga si tacerea apasatoare ce te lasa fara respiratie, dar nu pe aceleasi culmi ale disperarii atat de blamate, ci mai degraba pe buzele ei, acum acoperite de fulgi usori de zapada. Cand te inconjoara din fiecare parte un val de trairi si perceptii pe care esti constient ca nu le poti controla si nu le poti vocifera pentru ca vei fi judecat, nu-ti ramane decat sa iti lasi tamplele in palme soptind “As striga”. Cand toata judecata la care te-ar supune aceeasi “judecatori” ca si in cazul de sus are ca subiect firescul, zambetul, vibratia sau orice alta forma sinonima defapt cu emotia ce te cutremura cand o atingi, incepi sa urli. Incepi sa strigi cat te tin plamanii, si nu de frustrare sau de furie, ci de fericire pentru ca zeii ti-au pus inca o data in palme abrosia. Aici revine aceeasi cortina sociala si polul drept al rezistentei, le strangi in tine penru ca sti ca vei gasi o cale candva, sa i le strigi in ureche mai puternic decat lumina din ochii ei, le vei urla sa te auda un cer intreg. Atunci fiecare sentiment in parte iti va sta drepti drept un soldat disciplinat care nu poate fi judecat, poate doar adorat, candva. Curtea Martiala e in mainile ei.
De cealalata parte a baricadei, spre stanga, apare valul de cuvinte, valul de mesaje pe care le transmiti prin fum, porumbei sau ganduri pentru ca ai mainile legate, o Stanga dominata si mai puternic de placerea tacerii, pentru ca nu-si mai are nevoie de suflatorii din spatele scenei, de judecatori sau martori, pentru ca e polul putin turtit ce iti conduce intreg corpul, e partea care deschide bratele si ii sopteste “Vino aici”. E partea care deasupra oricarui cuvant rostit, conduce. Polii rezistentei dure se unesc intr-o singura fiinta, in secundele picaturilor de sange care contrazic timpul si spatiul, numarand totul intr-un zambet. Curat. Si afara ninge.
Antagonice cu siguranta, complementare in motiv si doleanta, cu siguranta, chemarea sangelui strange degetele celor doua maini, fie pentru a se apara, fie pentru a arata puterea ce tine ritmul cardiac in apararea propriilor trairi.
Buna Dimineata Soare, afara ninge.
Orinde te-ai afla!
